Maşinuţă-spion cu receptor radio – Mai 2009

Vladuţ a primit un cadou interesant: o maşinuţă-spion cu receptor radio. Interesant este faptul că a venit la noi crezând că e stricată (nu mergea, n-avea butoane pe “telecomandă”, ş.a.), dar ne-am lămurit împreună că era totul OK: aşa era din construcţie

Prezentarea jucăriei

După ce ne-am uitat peste cutie, instrucţiuni şi jucărie în sine, ne-am dat seama că e vorba despre o maşinuţă fără motor electric, Continuă lectura „Maşinuţă-spion cu receptor radio – Mai 2009”

Telecomandă căzută Ianuarie 2009

Cineva cu mai mulţi – de unul – copii, ne-a adus o telecomandă “rănită”, căzută la datorie. Şi parcă n-ar ajunge certurile dintre părinţi pe telecomandă, acum trag şi copiii de ea, astfel încât, la un moment dat (două), a cedat.

Istoricul defectului/accidentului

Acest job a venit în două etape, şi, pentru că au fost apropiate în timp, le prezentăm împreună. Continuă lectura „Telecomandă căzută Ianuarie 2009”

Sondă auto USB – Februarie 2009

Unul din prietenii noştri (“administrator” de căţel) a venit într-o seară cu un aparat USB pentru diagnostic auto (OBD diagnostic, VAG CAN scanner, …), al cărui cablu (USB) a fost “cercetat atent”. Spre mirarea noastră, căţelul – foarte mic dealtfel – şi cam agresiv cu tehnica, nu a muşcat decât o zonă din cablu, şi nu l-a făcut “cârnăciori” ca în desenele animate…

Istoricul defectului/accidentului

Am încercat să pisic-analizăm(*) autorul dar, probabil, fiind căţel, n-am reuşit. Înainte de a apela la specialiştii de la BAU(**) pentru a ne lămuri, ne-am apucat de treabă. Continuă lectura „Sondă auto USB – Februarie 2009”

Brăţara magnetică – Februarie 2009

A venit la timp – o puştoaică – fix când se desfăcea, aşa încât în loc de a-l primi (şiragul/brăţara) în pumn, l-am primit aşa cum îl vedeţi.
Ne-am pus problema ce este: brăţară sau şirag de mărgele, şi n-am ajuns la nici o concluzie… I-am spus brăţară fiindcă, funcţional (fetiţa o purta ca brăţară) asta este.

Istoricul defectului/accidentului

Se pare că aceste zorzoane sunt “proiectate” la limita de jos a rezistenţei sau a duratei de viaţă. Bine că cei care le fac nu fac şi poduri sau avioane… Continuă lectura „Brăţara magnetică – Februarie 2009”

Laptop cu ieşirea video defectă – Ianuarie 2009

Într-o seară a apărut o cunoştinţă cu un laptop …, nu foarte nou, nu foarte îngrijit.
Defectul descoperit este aleator şi repetabil: întreruperea sistematică a imaginii la monitorul extern, sau a culorilor separate.

Istoricul defectului/accidentului

“Stăpânul” laptop-ului neagă orice “responsabilitate” privind cauza acestui defect, dar când l-am întrebat dacă foloseşte al doilea monitor, a spus că da, când se joacă… Continuă lectura „Laptop cu ieşirea video defectă – Ianuarie 2009”

Hummer cu roata ruptă – Decembrie 2008

Vorbim acum despre un Hummer HX Concept, produs de Burago®. E un model cu caroseria din metal, cu geamuri plexi şi şasiu PVC. Toate părţile sunt fixe (fără portiere sau capotă mobilă) în afară de roţi.
Date tehnice: Lungime=90mm, Lăţime=40mm, Înălţime=35mm şi Greutate=65g.
După dimensiuni şi finisaj, pare o maşinuţă uzuală, şi nu o replică la scară…

Istoricul defectului/accidentului

Puştiul cu maşinuţa nu ştie (sau nu vrea să spună…) cum s-a întâmplat, dar probabil a fost călcată sau doar apăsată prea tare… Continuă lectura „Hummer cu roata ruptă – Decembrie 2008”