Jucăriile-arme au o anume trecere în alegerea şi preferinţele copiilor noştri (şi recunoaştem aici şi influenţa media), fie ele ieftine şi urât lucrate, fie că au plasticul casant şi fără culoare, fie că “modelul” este inexistent sau ne-credibil… Acestea fiind spuse (şi le vom mai spune) vom povesti acum despre un semi-eşec, o reparaţie cu revenire, evident din vina noastră, dar măcar fără mari drame din partea micuţului, care a privit foarte natural toată povestea: “s-a stricat, s-a reparat, s-a stricat din nou şi-acum e bună…”. Noi cei bătrâni cu orgoliile: “Dacă făceai cum ţi-am spus…” sau “Ţţţ, tot la mine..”.
Istoricul defectului/accidentului
La cum arăta ruptura prima oară, ori s-a aşezat pe ea unul din părinţi, ori piciul a transformat-o în ghioagă.
Oricum, fiind vorba despre o carabină Gonher complet din plastic, doar cu un mecanism cu membrană (un fel de tobă – o membrană ca un difuzor) acţionat de trăgaci, locul rupturii nu influenţa funcţionarea sub nici o formă. Toată partea anterioară (forestock) este decor, şi poate de aceea nici nu am mai căutat echivalentul real al modelului (ca in cazul anterior:
Puşcă revolver cu patul rupt – Iulie 2009).
Planuri de acţiune
Fiind o ruptură “frumoasă”: cu zone ce se suprapun pe suprafaţă mare, cu o singură fractură, fără “firmituri”, am propus un compus nou achiziţionat, nu menţionăm marca, destinat lipirii PVC-ului. Cu uscare instantă, şi din dorinţa de a încerca ceva nou, a devenit candidatul ideal.
La etapa a II-a, n-am mai făcut acest
leap of faith şi am rezolvat bătrâneşte, cu solvent, cu prins piesele în menghină, şi 24 de ore de uscare.
Piese şi unelte necesare
Cum am spus, ruptura fiind curată, tot ce ne trebuia era adezivul (cleiul, lipiciul, … SuperGlue!). Sau cel puţin aşa am crezut la prima tentativă.
Când am constatat că nu e suficient, am aplicat soluţia clasică, cu un banc în care să prindem puşca în menghină, cu benzi de fixare, şi bisturiu plus
scaler sau
curette, cum îi spun saxonii, o unealtă cu vârf ascuţit, pentru curăţat vechiul adeziv.
Reparaţia propriu-zisă
Runda I a decurs foarte simplu: dat cu smac (lipici), ţinut puşca fixată timp de un minut şi trimis puştiu’ la joacă. Ca în multe alte situaţii, mai mult a durat pozatul…
Runda a II-a a fost uşor diferită: curăţat, pozat, şi-apoi lipit temeinic, cu solvent (dicloretan), fixat în menghină şi cu benzi elastice pentru 24 de ore, aşa cum se face şi aşa cum am învăţat…
Rezultatul final
După prima lipire, ruptura s-a declanşat fix pe aceeaşi linie – un avantaj pentru noi şi acest fapt ne-a permis să restaurăm integritatea structurală la a doua lipire. Următoarea ruptură (ferească sfântu’…) se va manifesta în altă zonă, sau chiar paralel cu vechea ruptură, dacă va fi supusă puşca la acelaşi tip de solicitare. Am observat această manifestare la toate lipirile cu solvent, şi este o manifestare întâlnită la majoritatea sudurilor (corect făcute). Nu intrăm în detalii, dar ţine de structura cristalină a metalului (la suduri) şi de structura polimerilor lungi (sau cu lanţuri lungi?) sau cam aşa ceva pentru plastic.
Alte comentarii
Pentru a fi corecţi, fără a desconsidera în mod inutil un produs sau altul din zona adezivilor, compusul iniţial este bun, dar nu a avut aderenţă pe tipul de plastic al puştii, ceea ce de fapt ne-a ajutat. Mult mai bine decât să fi cedat adezivul, dar să rămână bine prins pe plastic, să-l curăţăm cu flexu’!
Toate imaginile disponibile:
