Samby Frăţior, căţel cu zgardă, os şi fluier – Jan 2013

Samby Dog, de la Giochi Preziosi, un căţel Saint Bernard miniatură (<30cm) cunoscut pe piaţa românească drept Samby Frăţior, o jucărie electronică inteligentă, comandat printr-o “telecomandă” tip fluier, cu interacţiune complexă şi mişcare aproape naturală (mişcă picioarele, nu cu roţi).

Istoricul defectului/accidentului

Din povestirea proprietarilor, a funcţionat fără probleme, iar apoi s-a oprit. Fără căderi, striviri, şi alte “traume”. De regulă aceste jucării sunt mai sensibile şi nu suportă acelaşi grad de abuz, comparativ cu mecanismele mai simple şi mai robuste.

Planuri de acţiune

Prima problemă, înainte de orice reparaţie, este demontarea, în vederea diagnosticului. Trebuie să recunoaştem că aceste jucării nu au fost proiectate şi asamblate având mentenanţa drept criteriu prioritar… Ştim cu toţii că este mai simplu s-o înlocuiești decât s-o repari!
Pentru a constata defectul am fost nevoiți să dezlipim termo-clei-ul, cu atenţie, fiind prins între blăniţă şi plastic subţire, apoi să descoasem (bentiţa de velcro), apoi termo-clei între pânză şi blăniţă, şi, cireaşa de pe tort, să tragem cât putem ca sa scoatem pe rând, coada, apoi picioarele, câte unul o dată, deplasând încet-încet blăniţa pentru a avea lărgimea necesară…

Piese şi unelte necesare

Pe lângă uneltele uzuale (şurubelniţe, cleşti, pense, pensete, etc.) au fost utile: o spatulă din plastic pentru dezlipit termoclei-ul, pistol cu aer cald (e bun şi-un foehn – vezi nota de la “Subaru, maşinuţă cu telecomandă – Dec 2011”), şi bineînţeles un pistol cu termo-clei. Pentru noi, bărbaţii*, mânuirea acului cu aţă a fost o provocare, dar zicem noi că ne-am ridicat la înălţimea cerută…

Reparaţia propriu-zisă

Pe lângă dificultăţile legate de dezasamblare, am întâlnit şi erori de construcţie (asamblare) şi proiectare. Cu piesele în faţă, am observat locuri în care mecanismele frecau, fuliile motorului şi cea a mecanismului alunecau (exces de vaselină) şi cureaua plină de vaselină.
Pe lângă asta, o mulţime de scame provenind din asamblarea defectuoasă. Am curăţat totul, am lipit cele două fulii pe axe, aliniindu-le în acelaşi plan (nu erau…), apoi câteva ajustări ale mecanismelor (problemele de proiectare…), o gresare strict în locurile necesare şi am început reasamblarea.  Aici am fost atenţi să protejăm mecanismele mai bine decât din fabrică, pentru a nu mai permite intrarea scamelor.

Rezultatul final

Câteva teste cu blăniţa “suflecată”, apoi alte teste – după asamblare – cu copiii din dotare, ne-au convins că am făcut o treabă bună, şi nu se vor mai repeta aceste defecte.

Alte comentarii

De fapt, reparaţia a durat 10% din întreaga intervenţie (unii mecanici auto îşi mai amintesc de maşini la care trebuia să ridici motorul pentru a schimba o bujie sau un filtru), în rest mai mult am tras de pânze şi am căutat să vedem funcţionalităţile (este destul de complex: latră, mârâie, se gudură, merge înainte şi înapoi…).

Toate imaginile disponibile:


———————-
* O remarcă şovină, pentru care îmi cer scuze…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*