Fără a avea pretenţia unui tuning, această modificare a venit la cererea unei fetiţe subţiri şi filiforme, care nu-şi putea purta ceasul preferat. Şi, deşi operaţia poate fi făcută direct în magazin sau la orice centru, dacă vreţi să câştigaţi “puncte” ca tată (unchi, frate, prieten, …) nu strică să ştiţi cum se face.
Cum arăta ceasul iniţial
Ceasul – aproape nou – nu este o marcă de renume (Tissot, Bvlgari, …) ci un Sarastro (Quartz) pe care scrie “Swiss Movt”, ceea ce s-ar traduce: n-avem nimic elveţian, dar ne mişcăm ca ei… în sens orar…
Fiind un ceas bărbătesc, cureaua este lungă pe măsură, astfel încât trebuie scurtată – şi aici intervenim noi.
Ce vrem să îmbunătăţim
Ceasul propriu-zis este bun (atât cât poate fi…) dar cureaua e prea lungă, şi adaptarea pe o încheietură aşa subţire este dificilă (adică trebuie testată). De fapt, la câte zale rămân, pe mâna fetei stă un poligon şi nu o curea (flexibilă)… Acest aspect este de fapt cel mai important, şi aici se află fine-tuning-ul, în aşezarea comodă – fără să-i facă vânătăi.
Cum şi cu ce lucrăm
În mod evident, am folosit toate uneltele mici, unelte cu vârf, pensă, pensetă, şi un mouse-pad moale – esenţial pentru astfel de lucrări (neoprenul moale reţine chiar şi piesele care “sar” şi altfel s-ar răspândi prin tot garajul…).
Ce am făcut
La început au fost: lumina puternică şi o lupă (sic!). Această curea are un tip de agrafe special, cu un “cap” arcuit, care se ancorează prin frecare în pereţii canalului axului din za. Până ne-am dat seama cum e asamblat, am fost blânzi cu piesele, ceasul arătând ca nou.
Odată obişnuiţi cu necesarul de forţă, a mers şnur (se vede şi din indicaţia ceasului: 15:07 la 16:19). Ca la multe alte lucrări, mai mult timp au luat pozele, telefoanele, berile şi chit-chat-ul (sună mai bine în engleză, nu?).
Cum arată acum ceasul
La final, după mai multe teste, pus scos câte o za, am găsit dimensiunea optimă, poziţia echilibrată a încuietorii (nu puteam scoate doar dintr-un braţ al curelei…), şi fata a plecat mulţumită. De fapt, asta e cea mai mare satisfacţie, iar cei ce au copii ştiu despre ce vorbesc…
Observaţii
Toate operaţiile de mai sus sunt realizabile de către oricine, cu unelte simple (de bucătărie) şi chiar improvizate. Nu trebuie să aşteptăm “specialistul” pentru orice simplă intervenţie.
Pe de altă parte, observaţi efectul expunerii prelungite asupra secundarului…
Toate imaginile disponibile: