Telecomandă căzută Ianuarie 2009

Cineva cu mai mulţi – de unul – copii, ne-a adus o telecomandă “rănită”, căzută la datorie. Şi parcă n-ar ajunge certurile dintre părinţi pe telecomandă, acum trag şi copiii de ea, astfel încât, la un moment dat (două), a cedat.

Istoricul defectului/accidentului

Acest job a venit în două etape, şi, pentru că au fost apropiate în timp, le prezentăm împreună. Prima etapă doar am asamblat-o la loc, lăsându-ne “furaţi” de efectul fosforescent. În a doua etapă am reparat şi “omisiunile” iniţiale, împreună cu puţin “forensics” (criminalistică: cum s-a întâmplat…).
După cum se vede, bucata spartă provine dintr-o zonă care ne spune singură că a căzut de la minim 50 cm pe ceva tare (parchet/gresie/mozaic…), şi acelaşi lucru le-am povestit şi posesorilor.

Planuri de acţiune

carcasa-partile-superioara-si-inferioara

La prima “vizită”, opţiunile au fost simple: pozăm, asamblăm, verificăm, predăm…
A doua vizită a fost mai serioasă: era clar că trebuie să facem un efort de restaurare complet, şi, eventual, chiar ranforsare. Am chemat deci “cavaleria” şi în scurt timp am găsit soluţia: acum trebuia să o punem în aplicare.

Piese şi unelte necesare

Aici a fost mult mai simplu, tot ce am folosit au fost nişte pensete şi pense, menghine şi clame, nişte resturi de plastic şi mult solvent, în acest caz di-clor-etan.
Deasemenea, o mână sigură, care să nu tremure (ca a unui bun chirurg), este obligatoriu a avea în dotare.

Reparaţia propriu-zisă

Prima etapă: am înmuiat fisurile cu di-clor-etan, şi am lipit apoi prinzând cu cleme. Acest mod de a lipi produce uzual o lipire cel puţin la fel de bună ca şi materialul original. Ştim cazuri când a II-a ruptură a mers paralel cu prima…
A doua etapă: aici chiar am avut nevoie de reconstrucţie: pentru suportul şurubului am folosit un cilindru de plastic, fest peste suport (norocul nostru: a fost proiectat cilindric, nu tronconic, cum ar fi trebuit…).
La fel, dintr-o cutie de pastile (vestitul ABS), am găsit curbura necesară pentru piesa de întărire. Totul a fost scăldat în diluant, şurubul dat cu ulei a fost montat pentru a nu se pierde forma filetului… s-a lucrat “ca la carte”.

Rezultatul final

După 24 ore (timp necesar pentru a se usca şi întări în linişte), toată construcţia părea în regulă, nu avem poze, dar putem spune că nu se cunoştea nimic – a fost o restaurare reuşită.
Pe de altă parte, oricât de bine am încerca să lucrăm, apar greşeli ale noastre (poate nu acum), sau neprevăzutul neluat în calcul, sau pur şi simplu, Natura, care nu te lasă să faci ce vrei… Nu ne putem aştepta să câştigăm de fiecare dată, iar când învingem, nu ne putem aştepta să fie permanent…