Şa de bicicletă ruptă – Iulie 2010

O bicicletă (chinezească) şi prea mulţi copii în faţa blocului: reţeta pentru dezastru! Nu se ştie cum şi de către cine, dar s-a rupt şaua – de o construcţie uzuală pentru un produs din gama sa: turnată, fără elemente de îmbinare, cu elasticitatea dată de grosimea materialului plastic (PVC), ş.a..
Dacă pentru preţul la care poţi cumpăra una nouă nu merită reparaţia, etapele, detaliile şi lecţiile învăţate parcurgând etapele au o altă valoare…

Istoricul defectului/accidentului

Trebuie să fim grijulii cu afirmaţiile, dar copiii vin în mai multe dimensiuni… Şi dacă noi am avea bicicletele noastre tradiţionale (Pegas Camping sau Pegas “cu coarne”) – cu şa cu arcuri şi structură metalică – ar fi altă situaţie (acelea ţineau chiar şi indivizi supraponderali).
Deciziile de proiectare luate de inginerii sau antreprenorii chinezi nu pot fi discutate aici, pentru că noi (Românii, sau noi – cei de la bloc…) nu am atins succesul lor comercial… Dar totuşi, mi se pare anormal să se rupă atunci când se aşează tot un copil.

Planuri de acţiune

Fiind o piesă fragil proiectată, dintr-un material dificil (PVC), şi supusă unor tensiuni mari, am decis să ne aplecăm cu grijă, şi ne-am pus pe un brain-storming din care au rezultat trei idei:
– Renunţăm şi cumpărăm una nouă: cea mai simplă şi ieftină soluţie (pe parcurs am cam regretat că n-am ales-o…)
– Înlocuim plasticul şi confecţionăm una nouă din metal – cu burete pentru zonele moi…
– Reparăm, adică: refacem suprafaţa şeii, restabilim integritatea structurală şi împachetăm totul la loc cum a fost conceput…
În mod evident, noi ne-fiind chinezi, dar nici nemţi, am ales varianta a III-a, pe care, retrospectiv, n-o recomandăm din motive evidente.

Piese şi unelte necesare

Soluţia aleasă (reparaţia) implica mai multe etape, fiecare cu uneltele ei: pentru prima lipire, menghine, cleme , benzi elastice şi rigide şi bine-înţeles adeziv; pentru partea cu copcile, bormaşină de mână (Dremel), burghiu de ~1mm, copci; duct-tape pentru refacerea suprafeţei şi tablă de oţel (~0.5mm) pentru integritatea structurală. Totul “stropit” abundent cu un clei pentru PVC presupus elastic (am fi preferat Codez, dar nu avea aderenţa necesară).
Răşina epoxidică (cea de supermarket) este prea rigidă – dacă ştie cineva vre-un compus elastic, vă rugăm semnalaţi!

Reparaţia propriu-zisă

Prima etapă a cuprins asamblarea (se văd liniile de ruptură in imagini) şi lipirea pentru a obţine şaua sub forma ei originală, într-o bucată. Chiar fără integritate structurală (contravântuiri) e mult mai uşor să lucrezi cu un obiect întreg decât cu un pumn de aşchii.
După uscare, am trecut la perforarea cu burghiu de 0.9~1.2mm (cât era necesar pentru copci) şi ancorarea tuturor rupturilor cu copci (la distanţa de ~0.8 din lungimea copcii – fără mari calcule). Prinderea copcilor s-a făcut prin presarea la rece, dar cu încălzirea uşoară pe ambele părţi, pentru a se “îngropa” în materialul şeii (să nu uităm că deserveşte partea cea mai fină a corpului…). Uneltele de os de pielărie/cizmărie sunt inegalabile, dar pentru această operaţie am folosit ciocane (mai uzate – rotunjite – toată lumea le are…) încălzite – pentru inerţia termică. Important: am strâns copcile prin presare, nu prin batere fiindcă PVC-ul – deşi elastic –  este sensibil la şocuri…
Pentru finalizarea suprafeţei am acoperit cu încă un strat de clei, s-a uscat, apoi câteva straturi de duct-tape, probabil mai scumpă decât o şa nouă…
Cel mai interesant a fost la părţile de rezistenţă – refacerea integrităţii structurale: deşi nu avem poze, avem ce povesti:
Fiind o piesă turnată, din matriţă au fost prevăzute un număr de şapte (7) gusee (eclise/contravântuiri). Din ele, cinci (5) erau rupte sau chiar complet dezintegrate, dar norocul a fost că am avut toate piesele.
Am reconstituit eclisele, şi am confecţionat o “armură” din tablă de oţel pentru cea mai expusă, şi câte o laterală pentru celelalte două, pentru rigidizare. Prinse bine cu copci (niturile erau prea groase) şi clei, ridică speranţa de viaţă a şeii peste media proiectată…

Rezultatul final

Deşi a durat destul de mult (cam o săptămână) şi a implicat o mulţime de efort, materiale (iar duct-tape: “Scump dom’le, scump!…”), am obţinut un obiect reconstituit cu performanţe ceva mai bune decât originalul… Poate ar fi meritat dacă era o bicicletă de colecţie, dar pentru noi, toate jucăriile copiilor noştri sunt “de colecţie”! Spuneţi-mi sentimental, dar cu toţii mai păstrăm câte o maşinuţă fără roţi sau păpuşă scălămbăiată din primii ani ai plozilor…

Alte comentarii

Deşi n-am ilustrat complet toate operaţiile (uneori nu te poţi duce la 1 noaptea la vecinu’: hai să-mi pozezi etapa asta, şi mai stai vre-o 2 ore până termin; poate “lucrează” şi ei la următorul copil…), sper că descrierea a fost suficientă pentru a vă încuraja să faceţi cu mâna voastră aceleaşi lucruri… Pentru detalii vă stăm la dispoziţie prin toate formele de contact de pe site…

Toate imaginile disponibile: